CFR Călători a anunțat că dă startul, din noaptea de 10 spre 11 iunie, programului estival de transport feroviar ”Trenurile Soarelui”, care constă în 40 de trenuri care vor asigura legătura directă dintre principalele orașe din țară și stațiunile de pe Litoral, până la Mangalia.

Printre trenurile sezoniere se află și perechea IR 1952/1953 Suceava Nord-Mangalia. Primul tren din Suceava spre Mangalia pleacă așadar vineri, 10 iunie, urmând a circula în fiecare noapte, tur-retur.

Partea bună este că timpii de parcurs sunt destul de buni, în jur de 7 ore până la Constanța și în jur de 8 ore și jumătate până la Mangalia, iar vagoanele sunt printre cele mai noi, dotate cu aer condiționat, prize, uși automate etc. Tot la părți pozitive este că cine dorește poate merge și la vagon de clasa I și la vagon cușetă.

Avem însă, din nou, și minusuri importante, aceleași care se repetă an de an și pe care le-am tot semnalat în Monitorul de Suceava.

La plecare, trenul de Suceava pleacă timpuriu (20.30 de la Suceava) și ajunge foarte devreme pe Litoral, înainte de ora 4.00 la Constanța, de exemplu. Este practic trenul sezonier care ajunge primul din cele care pleacă din țară, ceea ce pentru cei mai mulți călători este un disconfort, în sensul că au de așteptat multe ore până se pot caza.

Apoi, nici în acest an nu s-au găsit soluții pentru mai mult de o cușetă. Sunt disponibile doar locuri în cabinele cu șase paturi în cabină, acestea urmând a fi din nou, în mod inevitabil, insuficiente. Din păcate, nici în acest an CFR Călători nu are disponibil pentru Suceava un vagon de dormit sau o cușetă în plus, în care să fie disponibile și paturi în cabine de patru locuri, pentru cine dorește mai mult confort. După cerere, acest tren ar circula fără îndoială cu cel puțin trei vagoane cușetă plină.

La întoarcerea de le Litoral, trenul spre Suceava are un orar ceva mai bun, plecând din Mangalia la 21.45.

 

Spicuim mai jos câteva din informațiile importante din comunicatul CFR Călători: 

”Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani.

Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/Oferte și Facilități. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

În perioada programului estival de transport, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziționa biletele de la casele de bilete de pe secția Constanța – Mangalia.

Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute – timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței.”