Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost ucis chiar de soția lui. Incidentul sângeros s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în locuința din satul Plaiu Șarului, comuna Șaru Dornei. Cadavrul lui Mihai Amănioaie a fost descoperit marți dimineață de un vecin, care a sunat la serviciul de urgență 112 pentru a alerta autoritățile.
Vecinul a mers să discute ceva cu bărbatul, dar a avut surpriza neplăcută să-i găsească trupul neînsuflețit lângă fântâna din curte. Sosiți la fața locului, polițiștii și-au dat seama imediat că este vorba de o crimă, iar principala suspectă a fost, de la bun început, chiar soția mortului. Pentru că femeia nu era acasă, oamenii legii au început să o caute prin sat. Angelica Amănioaie se afla la locuința unei cunoștințe și la scurt timp după ce au început audierile a povestit ce s-a întâmplat în noaptea fatidică.
Cei doi soți, care trăiau din câștigurile din munca de zilier, au consumat băuturi alcoolice, așa cum se întâmpla în mod frecvent. La un moment dat, între cei doi a izbucnit o ceartă, iar bărbatul a început să o lovească deoarece o bănuia pe consoartă că îl înșală. Femeia a pus mâna pe un cuțit, cu care l-a lovit pe Mihai Amănioaie în zona toracică, iar apoi a plecat de acasă. Angelica Amănioaie spune că nu și-a dat seama că și-a omorât soțul pentru că locuința nu este racordată la energie electrică, iar incidentul s-a produs pe timp de noapte. Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a emis o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore pe numele Angelicăi Amănioaie pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportat la omor. În cursul zilei de miercuri, 14 septembrie, femeia urma să fie dusă în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava pentru emiterea unui mandat de arestare de 30 de zile.
Comentarii