Gratuitățile acordate elevilor la transportul public local, în municipiul reședință de județ, se regăsesc în costuri de aproape 0,5 milioane de euro, suportate deocamdată de la bugetul local.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că până luna trecută, municipalitatea a plătit 1,5 milioane în contul gratuităților pentru elevi, iar până la finele anului, primăria urmează să mai aloce 827.250 de lei.
Astfel, în total, din bugetul Sucevei se vor cheltui peste 2,349 milioane de lei pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor cu mijloacele de transport în comun pentru cei cu domiciliu în municipiul Suceava sau cu viză de flotant în Suceava, pentru o perioadă de 12 luni.
În cazul celor care fac naveta din alte localități, transportul se decontează de către Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Conform legii, elevii beneficiază de transport în comun gratuit, pe toată durata anului calendaristic, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, iar costurile ar urma să fie suportate de la bugetul de stat. Municipalitatea suceveană a achitat până acum costurile aferente și a solicitat recuperarea.
„Sper să ne vină banii de la Guvern în așa fel încât să mergem mai departe cu aceste gratuități”, a spus Ion Lungu.
Anterior modificărilor legislative, municipalitatea suceveană subvenționa 50% din costul abonamentelor lunare TPL (75 de lei) pentru elevi și studenți.
Comentarii