Încă două persoane care și-au pierdut locurile de muncă prin modificarea organigramei Primăriei Rădăuți au câștigat definitiv procesele pe care le-au intentat împotriva administrației locale din acest oraș. Este vorba de două femei care lucrau la bibliotecă, respectiv Muzeul Etnografic. Soluțiile favorabile celor două au fost date de Curtea de Apel Suceava, care a menținut practic deciziile colegilor de la Secția Contencios Administrativ și Fiscal de la Tribunalul Suceava. În total, 16 din cei 34 de oameni care și-au pierdut locurile de muncă au câștigat definitiv procesele pe care le-au deschis împotriva Primăriei Rădăuți, în timp ce în celelalte cazuri dosarele încă nu s-au finalizat.

Pe data de 25 iulie 2021 a fost emisă Hotărârea de Consiliu Local Nr. 144, prin care organigrama instituției s-a modificat, iar mai multe funcții au dispărut din schemă. Culmea e că această modificare a organigramei nu a fost făcută pentru a face economii la buget, și asta pentru că în locul celor 34 de persoane care și-au pierdut locurile de muncă au fost angajate alte 33. În procesele câștigate zilele trecute, cele două angajate ale Primăriei Rădăuți au fost reprezentate de avocatul Traian Andronachi, cel care le asigură asistența juridică celor mai mulți dintre oamenii care au avut de suferit de pe urma modificării organigramei.

”Abuzul făcut prin emiterea HCL 144/2021 a fost certificat de două instanțe de judecată, la fel cum se va întâmpla și cu celelalte procese care încă sunt pe rol. Toți magistrații care au analizat această hotărâre de Consiliu Local Rădăuți au constatat că a fost adoptată prin încălcarea legislației, iar rezultatul nu putea fi decât unul singur. Faptul că s-a ajuns în situația ca oamenii să își piardă locurile de muncă este regretabil și reprezintă opera unui singur om: încă primarul Bogdan Loghin. Acesta trebuie să răspundă pentru faptele sale și din păcate vorbim despre un număr foarte mare de abuzuri și încălcări ale legislației pe care actualul primar le-a comis în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, a precizat avocatul Traian Andronachi.