Polițiștii de la Rădăuți au intervenit, miercuri seară, în urma unui apel la 112, prin care au fost anunțați că un bărbat își agresează soția. Apelantul era unul din cei șase copii ai familiei. 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, pe strada Horodnicului, unde au nimerit fix în mijlocul scandalului dintre soți.

Inițial, bărbatul a refuzat să deschisă ușa polițiștilor, dar ulterior a colaborat.

Bărbatul în vârstă de 46 de ani le-a spus polițiștilor că are certuri cu soția și că vrea să divorțeze. Polițiștii au stat de vorbă și cu femeia, în vârstă de 41 de ani, care a mărturisit că soțul i-a cerut bani pentru a merge la o sală de jocuri, iar când ea nu a fost de acord a tras-o de păr și a împins-o. 

În locuință, în mijlocul scandalului, se aflau cei șase copii minori ai celor doi, cu care polițiștii au stat de vorbă. 

Polițiștii au constatat că femeia este speriată și panicată și că există un risc iminent pentru sănătatea și integritatea corporală a acesteia. În aceste condiții, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu valabil pentru 5 zile.

În baza ordinului, bărbatul a fost evacuat din casă, acesta având interdicția de a se apropia de soție și de locuința acesteia, cel puțin pe o perioadă de 5 zile.  

Soțul aparent s-a conformat și a declarat că va locui la o rudă.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „violență în familie” și „amenințare”.