Scene înfiorătoare la Câmpulung Moldovenesc, unde un minor a găsit în mijlocul unui drum un câine mort. Animalul a fost ucis în chinuri groaznice, iar imaginile au fost publicate pe pagina de Facebook Campulung Pets. Comentariul care însoțește postarea arată că animalul a fost schingiuit înainte de a-și da ultima suflare. Zona unde s-a produs acest masacru este dealul Bodea, un loc unde și cu alte ocazii s-au găsit animale ucise cu cruzime. În această zonă trăiesc mai mult oameni din comunitatea de romi, astfel încât Poliția Animalelor va avea mult de muncă pentru a da de urma celui sau celor care au ucis câinele.
”Câinele bănuim ca a fost furat pentru ca avea ham iar cei care îl aveau în "grijă" sunt persoane cu ajutor social și nu credem că își permiteau să cumpere așa ceva. Inițial, am crezut ca a murit atacat și mutilat de alți câini dar la o prima verificare din partea medicului veterinar s-a constatat faptul ca toate membrele au fost secționate cel mai probabil cu un topor. Cadavrul bietului animăluț a fost dus la DSVSA Suceava pentru efectuarea necropsiei. Cățelul nu avea cip și nu știm cine l-a pierdut sau de la cine a fost furat. Mulțumim dr. Ungureanu pentru intervenția rapidă, dar în special persoanelor care au făcut sesizarea. Îi felicităm pentru curaj ți spirit civic”, se menționează în postarea făcută în cursul zilei de vineri.
Ancheta a fost preluată de Poliția Animalelor Suceava, care s-a deplasat la fața locului, a făcut fotografii și a citat pentru audieri mai mulți localnici.
Comentarii