Doi indivizi care au furat material lemnos și apoi i-au amenințat pe trei silvicultori care i-au surprins în pădurea Dragomirna au scăpat basma curată. Pedepsele pe care aceștia le-au primit sunt cu suspendare sub supraveghere, astfel încât nu vor ajunge la pușcărie. Iosif Emanuel Bararu a primit 2 ani și 3 luni, în timp ce partenerul său, Cosmin Costică Grosu, a primit 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Ambii sunt din Mitocu Dragomirnei Cazul s-a petrecut pe 22 iunie 2021, când, în jurul orei 15.00, cei doi, după ce au tăiat lemn din pădurea Dragomirnei, aparținând de Ocolul Silvic Pătrăuți, au fost depistați în timp ce transportau cu atelajul hipo material lemnos spre domiciliu.
Trei lucrători silvici i-au surprins în pădure, însă cei doi au fost hotărâți să-și asigure scăparea și să plece cu lemnul mai departe. Concret, au trecut la amenințări cu moartea, mai ales asupra unuia dintre silvicultori, care le-a cerut să se oprească, pentru a preda materialul lemnos. Unul dintre agresori avea o drujbă în mână, astfel că silvicultorii nu s-au putut apropia, acesta amenințând că îi omoară. Astfel, cel doi au plecat cu tot cu lemn, comițând astfel și fapta de tâlhărie calificată (furt comis prin violență). Cei doi au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, tâlhărie calificată și ultraj.
Comentarii