Liceul cu Program Sportiv a bifat, la finele acestei săptămâni, încă două noi proiecte importante, parte din seria de inițiative organizate cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființarea instituției.
Vineri, 5 mai, reprezentanții liceului au dat startul proiectului „La școală fără ghiozdan”, inițiativă care vizează circa 120 de elevi din clasele primare și care vine în întâmpinarea unei probleme importante cu care aceștia se confruntă, și anume ghiozdanele prea grele pe care trebuie să le care zi de zi.
De cealaltă parte, tot vineri, conducerea liceului a inaugurat lucrările de modernizare a aulei instituției, investiție care se ridică la circa 400.000 de lei, bani suportați de municipalitate.
La evenimentele de la finele acestei săptămâni au luat parte primarul Sucevei – Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, foști elevi, foști dascăli ai școlii, invitați speciali.
· Proiect pilot pentru confortul elevilor mici
„La școală fără ghiozdan” este proiectul pilot demarat de reprezentanții unității, pentru elevii din ciclul primar, care nu vor mai fi nevoiți să își care zilnic manualele tipărite, adevărate pietre de moară pentru micuți.
La finele cursurilor, fiecare elev își va lăsa lucrurile și rechizitele în dulăpiorul său din clasă, iar acasă, pentru teme, vor folosi fișe.
Ciprian Anton, directorul liceului, a menționat că, într-o primă fază, proiectul va fi implementat la clasele primare, iar în funcție de feed back se va încerca permanentizarea proiectului și aplicarea lui și la clasele gimnaziale și liceu.
De asemenea, Anton a mai menționat că proiectul a fost sprijinit de Primărie și Consiliul Local, care au finanțat achiziționarea dulapurilor pentru elevi cu 40.000 de lei.
„Inițiativa este unică la nivelul județului și cred că și în țară suntem singura școală care propune un astfel de proiect”, a specificat Anton.
Referitor la modul în care se vor obișnui elevii cu noul sistem, una dintre învățătoare a arătat că „oricum noi punem mai mult accent pe munca din clasă, acasă doar trebuie să verifice ceea ce s-a predat la clasă. Noi avem și programul de after school și circa 95% din activitatea lor școlară se desfășoară aici”.
· Aulă modernizată cu 200.000 de lei
Un alt proiect pe care reprezentanții liceului l-au evidențiat reprezintă finalizarea lucrărilor de modernizare a aulei, investiția cifrându-se la circa 200.000 de lei, bani din bugetul local.
Ion Lungu, edilul Sucevei, a felicitat conducerea pentru noile proiecte, subliniind că municipalitatea a făcut o serie de eforturi destul de importante pentru infrastructura liceului.
„Sunt surprins plăcut de câteva lucruri de la Liceul cu Program Sportiv. De acest proiect <La școală fără ghiozdan>, la fel de importantă este și derularea programului after-school, un lucru deosebit, am înțeles că și costurile sunt modice, e un lucru bun. Cât despre investiții, știu că se dorește mansardarea școlii, vom intra în această lună cu acea suplimentare de buget în așa fel încât să vă putem asigura resursa financiară pentru a demara procedura pentru lucrările de mansardare. Trebuie făcute proiect tehnic, studiu de fezabilitate, expertize, dar vreau să spun că în această lună noi vă asigurăm suma necesară pentru demararea lucrărilor de mansardare”, a menționat Ion Lungu.
La rândul său, viceprimarul Lucian Harșovschi a felicitat reprezentanții unității pentru inițiative.
Au mai luat cuvântul foști directori ai unității, foști elevi, care au rememorat momente plăcute din viața liceului, cu nostalgie și recunoștință.
Comentarii