Un copil în vârstă de 5 ani, din Bilca, și-a pierdut viața după ce a căzut de pe bicicletă, în timp ce se plimba alături de alți copii prin apropierea canalului colector de apă situat de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca.

Alarma la pompieri s-a dat joi seară, în jurul orei 20.00, însă la acea oră copilul era deja mort de câteva ore.   

La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și cu o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.

Salvatorii au reperat, pe canal, mai întâi bicicleta, după care, în jurul orei 21.30, au găsit și trupul copilului, la o distanță de circa 2000 de metri față de locul indicat de martorii care l-au văzut ultima oară. Din păcate, nu s-a putut decât constata decesul.

Din cercetările efectuate de polițiști rezultă că joi, în jurul orei 12.00, băiatul în vârstă de 5 ani a plecat de la domiciliu, cu fratele său mai mare, în vârstă de 7 ani, pentru a se juca în zona denumită popular ”toloacă”, situată în apropierea canalului de evacuare al apei, al Micro Hidrocentralei nr. 2 Bilca. 

În zonă, cei doi frați s-au mai întâlnit cu un copil de 9 ani.

Cei trei s-ar fi jucat pe un drum aflat în imediata apropiere a canalului.

Cei doi copii mai mari le-au spus polițiștilor că aruncau cu pietre în apa canalului, iar cel mai mic se juca cu bicicleta în jurul lor.  La un moment dat, copilul de 5 ani a căzut cu bicicleta în canal.

Copilul ar fi fost aproape de a ajunge la mal, însă înclinația dalelor canalului era prea abruptă și a fost luat de curenți. Copiii martori spun că în scurt timp nu l-au mai văzut.  

Din discuțiile purtate cu fratele mai mare și cu celălalt minor a reieșit faptul că acestora le-a fost frică să spună imediat părinților despre cele întâmplate de teamă să nu fie certați. Așa se explică de ce cazul a fost anunțat la aproximativ 8 ore după ce s-a petrecut.

Copilul provine dintr-o familie dezorganizată din Bilca.