Ratarea promovării în Liga a II-a de fotbal, după rezultatul meciului cu Ceahlăul Piatra Neamț, în deplasare, a dus la propagarea în spațiul public a unor teorii conform cărora rezultatul era dinainte știut, că nu se dorea promovarea, dând apă la moară celor nemulțumiți de rezultat.
Prezent într-o emisiune la Radio Top, primarul Sucevei, Ion Lungu, a catalogat drept „răutăți împotriva logicii” acuzele respective, dar și o pasare a responsabilității echipei pentru rezultatele obținute, în spinarea finanțatorului.
„Au apărut acuzații nefondate și se vehiculează că au zis jucători că de sus, de la Primărie, nu s-a dorit promovarea. Nimic mai fals. Așa cum se știe, Foresta are cel mai mare buget din toate cele zece serii de Liga a III-a, de 3 milioane de lei. Dacă nu doream calificarea de ce am mai pus acest buget? Apoi, am anticipat, după ce ne-am calificat în finala barajului înainte de meciul de la Suceava, că meciul retur de la Piatra Neamț va fi miză și am zis că vom pune 10 autocare la dispoziția suporterilor care vor să meargă acolo. De ce am mai fi făcut-o? Ne ascundem și nu vrem să vedem că echipa, de fapt, nu a jucat la Piatra Neamț. Ca să nu mai spunem că în cel mai important moment al meciului, nepermis de ușor am ratat un penalty (n.r. în minutul 45, prin Sebastian Nechita). Dacă era 1-1 la pauză, le turnam un pic de plumb în ghete celor de la Ceahlăul. Una peste alta, s-a ratat calificarea”.
Chiar dacă Foresta a ratat șansa de promovare, după un meci cu rezultat 0-0 acasă și unul cu două goluri încasate în poartă, în deplasare, primarul Sucevei îi asigură pe suporteri că rămâne alături de echipă și că își dorește ca Dorin Goian să rămână antrenor principal, chiar de a văzut anumite rețineri.
„Am avut o discuție cu Dorin Goian și l-am rugat să rămână la echipă. Nu a spus nici da, nici nu. Am început să construim o echipă și dacă am un reproș pentru ratarea calificării este acela că nu înțeleg de ce în perioada de iarnă nu s-au adus niște jucători valoroși la Foresta. Buget era, Dorin Goian are un brand și putea să aducă niște jucători. Este părerea mea. Cu toții cred că am învățat ceva din recentul eșec și sper ca Dorin să rămână la echipă”.
Nici finanțarea asigurată echipei de fotbal de la bugetul local nu va fi afectată de eșecul promovării.
„Vorbim de un buget pentru promovare anul viitor. Așa-i în fotbal, pierzi, câștigi, o iei de la capăt. În primul rând îmi doresc acest lucru ca suporter, chibiț de fotbal. Iubesc fotbalul. S-a zis că primarul nu a vrut promovarea în Liga a II-a. Eu vreau chiar în Liga I. Dacă în Liga a II-a vine un partener serios, cu un milion de euro, pune și Primăria Suceava un milion de euro, ca să intrăm în Liga I, dacă se ajunge până acolo”, a concluzionat edilul Sucevei.
Comentarii