Un copac imens s-a rupt pe neașteptate și s-a prăbușit peste locul de joacă de lângă biserica de lemn „Sfântul Antonie cel Mare”, de pe Aleea Saturn, din municipiul Suceava, sâmbătă, în jurul orei 15.00. La acea oră locul de joacă era plin de copii și de părinți, dar prezența de spirit a unui bărbat care trecea prin zonă a făcut ca din fericire să nu fie nici o victimă. Când copacul a început să se încline cu un huruit, ca la cutremur, bărbatul a strigat imediat la copiii din preajmă, să fugă de pe suprafața locului de joacă, iar copiii s-au conformat imediat.
După ce copacul a căzut peste zona care cu câteva secunde înainte era plină de copii, unii dintre aceștia au început să tremure și să plângă. Echipajul medical venit imediat la fața locului împreună cu pompierii i-a preluat și a stat de vorbă cu cei mici și cu părinții pentru a-i liniști. Locul de joacă urmează să fie curățat de pompieri.
Comentarii