Un bărbat în vârstă de 83 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea pe un teren din satul Falcău, comuna Brodina.

Vineri seară, în jurul orei 21.55, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată prin numărul de urgențe 112 cu privire la faptul că pe un drum pietruit din satul Falcău a avut loc un accident cu un ATV.

La fața locului, un echipaj SMURD a găsit un bărbat căzut pe sol, iar ATV-ul răsturnat peste acesta.

S-au încercat manevre de resuscitare, dar bărbatul era deja decedat.

În scurt timp polițiștii au stabilit că vineri, Gheorghe Ț., în vârstă de 83 de ani, localnic s-a deplasat cu un ATV, proprietate personală, la o casă de vară, pe care acesta o deținea în zona denumită Ciumărnari, de pe raza satului Falcău, comuna Brodina.

Acolo, a efectuat unele lucrări și ar fi consumat și băuturi alcoolice până în jurul orei 21.00, când a plecat cu ATV-ul, de la casa de vară spre domiciliul din sat.

Pe drumul spre casă, pe un teren privat, octogenarul a pierdut probabil controlul asupra vehiculului ATV.

Un specialist criminalist din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a efectuat cercetarea la fața locului, pentru a stabili exact dinamica accidentului.

Cum terenul unde s-a produs accidentul este proprietate privată a unor cetățeni din comuna Straja și nu este deschis circulației publice, tragedia nu intră în categoria accidente rutiere.

Sigur, asta înseamnă ceva doar pentru statistica Poliției Rutiere.