Seara de sâmbătă a fost animată în sensul rău al cuvântului pe străzile din Rădăuți de un autoturism cu numere de Ucraina care a tot rulat pe străzile principale, cu muzica dată tare și cu un tânăr ieșit prin trapă, care se dădea în stambă la un mod destul de deranjant.
Deși mulți localnici au fost deranjați că polițiștii de la Rădăuți nu ar fi reacționat, mașina a fost oprită de un echipaj rutier, la volan fiind identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, cetățean ucrainean, din Cernăuți. În mașină erau în total trei tineri, dar cei vizați de poliție au fost șoferul și pasagerul ieșit prin trapă.
În seara zilei de sâmbătă, la 22.30, polițiștii au luat față de tânărul care s-a aflat la volan măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.450 lei pentru transportul persoanelor neasigurate pe geamul autoturismului și pentru faptul că nu purta centura de siguranță.
De asemenea, celui de la volan i s-au aplicat și 2 puncte penalizare.
Acestea sunt singurele măsuri care au putut fi luate legal într-un astfel de caz.
”Precizăm încă o dată că scopul dispunerii măsurilor sancționatorii în aceste cazuri promovate în mediul on-line este unul principal preventiv, de responsabilizare și conștientizare în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și evitării tragediilor rutiere.
Atragem atenția tuturor celor pretabili sau predispuși la încălcarea legislației rutiere că polițiștii vor dispune în continuare măsuri din cele mai ferme în cazul abaterilor care pun în pericol siguranța rutieră, comportamentele de tip teribilist nefiind tolerate.
Facem încă o dată apel la toți participanții la trafic să respecte legislația rutieră. Mulțumim totodată reprezentanților mass-media și tuturor cetățenilor care aduc în atenția noastră astfel de derapaje comportamentale pentru a putea aplica prevederile legale și a spori astfel gradul de siguranță rutieră”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Comentarii