Parlamentarii AUR spun că tronsonul Pașcani – Siret va fi în regim de drum expres și nu de autostradă

Deputații Doru Acatrinei și Florin Pușcașu
Deputații Doru Acatrinei și Florin Pușcașu

Parlamentarii AUR Doru Acatrinei și Florin Pușcașu au susținut că autostrada A7 pe tronsonul Pașcani – Siret nu e de fapt în regim de autostradă, ci de drum expres. Aceștia au amintit că un proiect legislativ pentru construcția autostrăzii A7 a fost depus de AUR încă din 2021, dar nu a fost adoptat nici până acum din motive strict politice și în detrimentul oamenilor care locuiesc în această zonă a țării.
”Noi, cei de la AUR, am depus în Parlament un proiect de realizare a autostrăzii A7 până la Siret. A trecut de Senat prin adoptare tacită, a avut un raport favorabil din partea Ministerului Transporturilor, cu amendamente pe care ni le-am asumat și le-am acceptat și am solicitat în continuare derularea procedurilor și avizelor în regim de urgență. Adoptarea unui astfel de proiect ar presupune alocarea sumelor necesare care să permită demararea efectivă a lucrărilor. În clipa de față, proiectul se află în sertar, nu este un raport din partea comisiei de Transporturi, dar sunt promisiuni că va fi pus în discuție în regim de urgență pentru a fi adoptat. Porțiunea Pașcani – Siret trebuie tratată cu maximă seriozitate de a fi prinsă în toate studiile și proiectele în regim de autostradă. L-am întrebat pe ministrul Grindeanu ce regim va avea acest tronson și acesta a spus «vom încerca, vom vedea». În condițiile în care președintele Gheorghe Flutur se laudă că va face autostrada, nimeni de la Ministerul Transporturilor nu poate garanta că acest drum va fi realizat în regim de autostradă. Puterea din Parlament nu vrea să voteze un asemenea proiect de lege pentru că este venit de la AUR și nimeni nu vrea să gireze AUR, deși e un proiect care e benefic doar pentru români”, a arătat deputatul Florin Pușcașu.
Aceeași opinie a exprimat-o și liderul AUR Suceava, Doru Acatrinei. Acesta spune că proiectul de lege a fost inițiat încă din 26 februarie 2021, de Florin Pușcașu și George Simion, dar nu este votat pentru că nu convine partidelor aflate la guvernare.
”Autostrada A7 este pe proiectul PNRR până la Pașcani. Pe noi ne interesează categoria de drum care va ajunge la Suceava și Siret, dar nu suntem de acord ca pe un segment de drum, Pașcani- Siret, să nu fie autostradă, ci drum expres, așa cum se prevede în master planul pentru transporturi. Nimeni nu vorbește de faptul că avem de la Pașcani la Siret drum expres, dar acest subiect îl vom aprofunda”, a anunțat deputatul Doru Acatrinei.

Recomandări

Bolojan anunță că autostrada Pașcani – Siret va fi inclusă în proiectele pe care România le trimite spre finanțare prin noul program european de apărare SAFE

Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare