Un sucevean în vârstă de 26 de ani, ajuns marți dimineață în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pentru a ieși din România, a fost oprit din drum de polițiștii de frontieră, care au constatat că acesta a prezentat la control un permis de conducere aparent ucrainean, dar care este fals.
Tânărul conducea un autoturism Mercedes Benz și a intrat în punctul de frontieră în jurul orei 7.30.
Suceveanula prezentat un permis de conducere, aparent eliberat în iunie 2018 de către autoritățile din Ucraina, dar care nu îndeplinea condițiile de formă și de fond ale unui act autentic.
”Suceveanul a declarat că în urmă cu opt ani a urmat, timp de trei luni, cursurile unei școli de șoferi din țara vecină și de acolo a obținut permisul de conducere pe care l-a prezentat în această dimineață la controlul de frontieră, fără să aibă cunoștință despre faptul că acest document nu este unul autentic”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis.
Comentarii