Sezonul de toamnă al Ligii Naționale de handbal masculin s-a încheiat odată cu disputarea meciurilor din etapa a XIV-a. Cu 12 runde înainte de finalul campionatului echipa CSU Suceava ocupă poziția a noua, la o distanță oarecum liniștitoare de Politehnica Timișoara, ocupanta locului 11, care duce la barajul de menținere în primul eșalon. Așa cum ne-au obișnuit, universitarii au alternat evoluțiile încântătoare cu altele mai puțin reușite, însă ceea ce rămâne de apreciat este faptul că nu s-au abătut nici un moment de la principiul de a etala un handbal modern, în viteză, un stil de joc apreciat nu doar de spectatori, cât și de adversari.

Așadar, handbaliștii pregătiți de Bogdan Șoldănescu au intrat într-o binemeritată vacanță, urmând să reia antrenamentele la începutul anului viitor, pe data de 8 ianuarie.

Sucevenii vor disputa primul meci oficial patru săptămâni mai târziu, pe data de 4 februarie, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, joc contând pentru etapa a XV-a a Ligii Zimbrilor.

 

Clasament

1       Dinamo București14     14     0       0        524-390      42

2       Minaur Baia Mare14     10     2       2        443-395      32

3       CSM Constanța    13     10     1       2        382-333      31

4       CSM București     14     8       2       4        401-380      26

5       Potaissa Turda      14     7       3       4        477-440      24

6       HC Buzău   14     7       2       5       436-426      23

7       CSM Focșani       14     6       2       6        394-422      20

8       CSM Bacău14     5       3       6       404-432      18

9       CSU Suceava       14     6       0       8        440-480      18

10     Steaua București   14     3       2       9        401-429      11

11     SCM Politehnica Timișoara     14     3        2       9       365-410      11

12     Universitatea Cluj14     3       1       10      409-457      10

13     CSM Sighișoara   13     3       0       10      328-368      9

14     CSM Vaslui14     1       2       11     387-429      5