Dimineața zilei de 9 ianuarie a fost cea mai friguroasă din această iarnă la Suceava, unde temperaturile înregistrate de termometre au fost de minus 14 sau chiar minus 15 grade Celsius, în funcție de zonă.
Totuși, indicele de răcire indicat de Administrația Națională de Meteorologie la Suceava a fost de minus 24 de grade Celsius.
Indicele de răcire reprezintă o măsură a temperaturii resimțite și depinde de temperatura aerului și de viteza vântului.
Pe de altă parte, trebuie menționat că de această dată, la Suceava nu au mai fost cele mai mici temperaturi din țară, pentru că la Darabani (județul Botoșani) au fost minus 17 grade Celsius, iar în Ceahlău, în județul Neamț, minus 18 grade Celsius.
Drept urmare, nici temperaturile resimțite nu au fost cele mai scăzute din țară, pentru că „vârful” gerului, comparabil cu temperaturile din Siberia, a fost la Întorsura Buzăului, minus 35 de grade Celsius.
Meteorologii anunță că valul de frig adus de ciclonul polar se menține zilele următoare, miercuri dimineață fiind așteptate noi temperaturi foarte scăzute, după care se va cunoaște o ușoară încălzire a vremii, mai ales în timpul zilei, dar cu temperaturi negative, situate în jurul valorii de minus 10 grade Celsius, în timpul nopții, cel puțin până la finele săptămânii.
Comentarii