Un tânăr în vârstă de 34 de ani, aflat în arest preventiv din data de 25 mai 2023, într-un dosar privind comiterea infracțiunilor de vânzarea, deținerea și cultivarea drogurilor de risc, după ce, la perchezițiile derulate la domiciliul acestuia, la Horodniceni, a fost găsită o plantație semnificativă de canabis, plus pungi cu droguri de același gen pregătite pentru vânzare, a fost condamnat de Tribunalul Suceava în ședința de luni, 15 ianuarie, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Sentința nu este definitivă, dar judecătorii au decis ca inculpatul să fie menținut în continuare în arest preventiv, până când sentința va fi definitivă.

Așadar, dacă pedeapsa rămâne definitivă, inculpatul mai are de executat aproape 2 ani de detenție, fără a calcula însă termenii liberării condiționate.

Polițiștii de la Serviciul Antidrog și procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au avut date, în luna martie a anului trecut, că un dealer care avea calitatea de suspect în dosar a cumpărat canabis de la Horodniceni, de la un cultivator, ulterior vânzând drogurile de risc unor clienți din Suceava cu care lua legătura și stabilea detalii de comerț prin aplicațiile tip chat. Dealerul a și fost oprit în trafic de un echipaj rutier de la Biroul Rutier Suceava, iar în urma unei percheziții corporale asupra acestuia au fost găsite aproximativ 30 de grame de canabis.

La 25 mai 2023, după ce au mai adunat probatoriu, polițiștii de la Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, au descins, în baza unui mandat al Tribunalului Suceava, la imobilul din Horodniceni, unde se afla Ionuț Alexandru Nimițanu.

În grădină din spatele casei, pe o suprafață de teren de aproximativ 10x15 m, au fost găsite 30 de plate cu caracteristici clare ale plantei de canabis. Toate plantele erau acoperite cu recipiente din plastic având decupată o gură de aerisire, acoperită cu folie de aluminiu.

Mai mult, într-o magazie de lemn din apropiere, anchetatorii au găsit două cutii de carton ce conțineau recipiente din plastic cu capacitate de 10 și 5 litri, ce conțineau substanțe vegetale de culoare verde, cu miros înțepător, precum și șapte pungi din plastic tot cu plante verzi cu miros înțepător.

Probele de laborator au confirmat ulterior că este vorba de plante de canabis.

În această magazie au fost inventariate în total peste 2 kilograme de plante de canabis. La acestea se adaugă plantele care se aflau în grădină, plus cantitatea comercializată anterior, undeva la 30 de grame de canabis pentru care există probatoriu.

Având în vedere că au fost adunate date certe că inculpatul începuse se vândă canabisul cultivat (grosul mărfii era pregătit în magazia unde au făcut anchetatorii descoperirea), procurorii de la DIICOT au formulat propunere de arestare preventivă a acestuia.

Este un caz în care judecătorii nu au dat dovadă de clemență, iar tânărul nu a mai fost eliberat.