Vama Siret a fost din nou blocată în cursul zilei de luni în timpul protestului fermierilor. Aceștia s-au deplasat în număr mare la granița cu Ucraina, iar începând cu ora 14.00 nici un tir nu a mai putut tranzita de o parte sau de alta a frontierei. Au fost circa 300 de tractoare și utilaje agricole, mai mult ca în zilele precedente, iar trei din cele patru benzi de circulație au fost obturate. O singură bandă de circulație a rămas liberă, iar pe acolo au putut circula doar mașinile mici. Fermierii au mers din toate colțurile județului, dar și din Botoșani și Iași, încă de la primele ore ale dimineții. În final, au făcut joncțiunea în zona Siret, iar apoi s-au concentrat pe drumul european 85, la ieșirea din țară, spre Ucraina. Li s-au alăturat și șoferi de tiruri, pe ale căror capuri tractoare se putea citi: ”Flămânzi 1907” sau ”Noi murim, voi vă dați sporuri”.

Și transportatorii au ieșit în stradă. A fost vorba de circa 70 de mașini de mare tonaj care s-au adunat în parcarea de pe șoseaua de centură a municipiului Suceava, iar proprietarii acestora spun că vor să tragă un semnal de alarmă și să protesteze în mod pașnic. Ei au mai precizat că nu vor ca acțiunea de nemulțumire să fie furată de vreun politician și că-i așteaptă pe reprezentanții Guvernului să se așeze în mod real la masa negocierilor.

Fermieri s-au adunat și în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, numai că ceilalți protestatari acuză că în spatele mișcării ar fi partidul AUR, motiv pentru care s-au dezis de această acțiune. Cerealele ucrainene care au invadat piața românească la prețuri foarte mici reprezintă unul dintre motivele de nemulțumire majore ale fermierilor suceveni și nu numai, iar blocarea vămilor spre țara vecină este un semnal clar pe care vor să îl tragă guvernanților, pe care îi acuză că nu au luat măsuri pentru a-i proteja.

O altă nemulțumire a oamenilor este legată de creșterea RCA, măsură care va conduce, de asemenea, la probleme în rândul transportatorilor.