Curtea de Apel Suceava a stabilit pedepsele finale în cazul a doi indivizi care au comis o tâlhărie în vara anului trecut, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.

Pedepsele sunt diametral opuse, unul dintre autori fiind condamnat cu executare și fiind deja după gratii de mai bine de 6 luni, în timp ce al doilea a primit o pedeapsă cu suspendare, fiind pus în libertate, sub control judiciar.

Tragem concluzia așadar că pe parcursul anchetei a rezultat un grad de participație diferit al celor doi la comiterea faptei.

Fapta s-a petrecut în seara ultimei zile din iulie 2023, însă polițiștii de la Secția Burdujeni au primit o sesizare abia a doua zi dimineață.

Bărbatul care a fost victimă a fost atras într-un loc dosnic din zona Torino din Burdujeni. În scurt timp, bărbatul s-a trezit luat la pumni și i s-au sustras prin violență banii pe care îi avea asupra sa, suma de 600 de lei.

Deși sesizați târziu, polițiștii au reușit să dea relativ repede de cei doi autori care ar fi participat la comiterea faptei.

Marius Marian Proboteanu și Gogu Cojocaru au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar o perioadă de timp ambii au fost arestați.

Marius Marian Proboteanu a rămas după gratii și a fost condamnat definitiv la 2 ani și 9 luni de închisoare, pentru tâlhărie calificată.

Gogu Cojocaru a primit 2 ani și 6 luni de închisoare, dar în cazul său judecătorii au dispus ca pedeapsa să fie suspendată, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Inculpatul a primit așadar o șansă de reabilitare dacă va respecta obligațiile impuse, inclusiv obligația de a presta muncă în folosul comunității.