Aflate în plină perioadă de pregătire în perspectiva sezonului oficial de primăvară al Ligii Naționale de handbal masculin, formațiile CSU Suceava și CSM Bacău s-au întâlnit într-o dublă amicală. Dacă în urmă cu o săptămână universitarii s-au impus cu 34-31, în sala „Dumitru Bernicu”, jocul revanșă, disputat miercuri, la Bacău, a fost câștigat cu 40-31 de echipa antrenată de Leonard Bibirig.

„A fost un meci mai puțin reușit pentru noi. Am făcut multe greșeli de la început și le-am permis adversarilor să înscrie goluri ușoare pe contraatac și pe faza a doua, de aici rezultând și diferența așa mare de scor”, a declarat principalul celor de la CSU, Bogdan Șoldănescu.

Vineri, cu începere de la ora 17.30, formația suceveană va susține un nou joc test, pe teren propriu, împotriva echipei CSM Vaslui.