Dorneanca Claudia Costiuc, în vârstă de doar 19 ani, recent încoronată la Belgrad campioană balcanică Under 20 în cursa de 800 de metri, a fost convocată în lotul de atletism al României și pentru Balcaniada de seniori. La competiția care va avea loc la Istanbul, pe data de 10 februarie, România va fi reprezentată de 16 atleți, 8 fete și 8 băieți, obiectivul stabilit de FRA fiind cucerirea a 7 medalii.

„Sunt bucuros de faptul că atleta pe care o pregătesc, Claudia Costiuc, a reușit să-și îndeplinească baremul de participare la Campionatul Balcanic de seniori. Va concura împotriva unor atleți mult mai experimentați, dar sper să facă o cursă curajoasă și să realizeze un timp bun”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

Din delegaţia României, condusă de antrenorul coordonator al lotului olimpic de seniori, Oana Pantelimon, fac parte Florentina Iuşco (lungime), Ramona Verman (lungime), Anamaria Nesteriuc (60 m), Daniela Stanciu (înălţime), Claudia Costiuc (800 m), Diana Ion (triplusalt), Andreea Taloş (triplusalt), Ştefania Uţă (400 m), Andrei Sava (lungime), Rareş Toader (greutate), Cristian Voicu (800 m), Valentin Androne (înălţime), Alin Anton (60 m), Sorin Voinea (400 m), Robert Parge (400 m) şi Marian Coman (1.500 m).