Elevii din clasele de învățământ profesional de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) „Sf. Andrei” Gura Humorului au participat luni, 11 martie 2024, cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor”, la mai multe activități care au ca scop reducerea abandonului școlar în rândul elevilor, facilitarea integrării absolvenților pe piața muncii și înscrierea absolvenților la cursuri de recalificare.
Acțiunea ,,Ocupații, funcții și meserii, profesii și cariere” s-a desfășurat pe baza unui parteneriat între CSEI ,,Sf. Andrei” Gura Humorului, instituție reprezentată de directorul prof. Călinescu Petru Marian, și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Suceava, reprezentată de director executiv Balauseac Constantin. Coordonatorii activității au fost prof. Sîrbu Gabriela, ec. Buiciuc Marcela, prof. Flutur Elena, prof. Buliga Cîrstean Elena, prof. Gafițescu Carmen, prof. Simeria Maria. Nu au lipsit de la activitate reprezentanți ai agenților economici parteneri și absolvenți ai școlii profesionale humorene. AJOFM Suceava, punctul de lucru Gura Humorului, prin ec. Buiciuc Marcela, a promis că îi va ajuta pe elevi să-și întocmească scrisori de intenție și CV-uri, „pentru ca succesul lor să fie garantat atunci când se vor prezenta la un interviu”.
Reprezentanții agenților economici prezenți la activitate au exprimat cuvinte de laudă la adresa unor absolvenți ai școlii profesionale humorene, în prezent angajați ai firmelor lor, pentru seriozitate, profesionalism și dăruirea cu care aceștia își fac meseria. În același timp, au lansat îndemnuri la adresa elevilor prezenți în sală de a-și finaliza studiile și le-au explicat cât de mare este importanța obținerii diplomei de calificare.
„Foștii elevi ai școlii noastre, la început timizi, dar foarte încrezători în forțele proprii, cu lacrimi în ochi au depănat amintiri din timpul școlii, mulțumind cadrelor didactice care i-au format ca oameni și i-au pregătit pentru meseria aleasă. Au dat sfaturi utile elevilor prezenți, din experiența lor de viață, și i-au îndemnat să opteze pentru un loc de muncă în țară, beneficiind astfel de toate facilitățile oferite. Prin activitatea desfăşurată, s-a urmărit sprijinirea elevilor din școala noastră în vederea finalizării studiilor în cadrul școlii profesionale, lucru care să le asigure dobândirea unei calificări profesionale cerute pe piața muncii și integrarea lor socială”, a explicat prof. Elena Flutur.
Comentarii