Trei elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” vor reprezenta liceul câmpulungean la faza națională a Olimpiadei de Fizică.

Robert Cîrstinariu, Alexandru Murgoci și Alexandru Sergio Gorcea, îndrumați de profesorii Luciana Sfarghiu și Nicolae Debren, vor face parte din lotul județean, îndeplinindu-și obiectivul „de a obține rezultate deosebite și de a continua drumul fizicii la un alt nivel”.

Potrivit reprezentanților unității, „după multe ore de pregătire, probleme de natură teoretică și practică din <lumea lui Newton> rezolvate, elevii sergent Robert Cîrstinariu, fruntaș Alexandru Murgoci și Alexandru-Sergio Gorcea au reușit o performanță de excepție.

Cei trei elevi militari sunt pasionați de științe și iubesc competiția, iar această olimpiadă le oferă posibilitatea de a-și demonstra abilitățile în domeniu. Felicitări pentru realizări, elevilor și profesorilor îndrumători!”

 

·        Robert Cîrstinariu, al treilea an la Naționala de Fizică

 

La rândul său, elevul sergent Robert Cîrstinariu a arătat că „retrospectiva experienței personale denotă relația mea de rezonanță cu fizica, ce a reușit să îmi extindă amplitudinile cunoașterii în sfera științelor naturii și matematicii. Pasiunea, devotamentul și, pe de altă parte, sprijinul domnului profesor Nicolae Debren au concretizat un rezultat deosebit și anul acesta. Tind să mulțumesc încă o dată domnului profesor și să urez mult succes colegilor mei mai mici pe drumul anevoios al acestei științe”.

Robert s-a calificat și în 2022 și în 2023 la Naționala de Fizică, obținând la cele două ediții Medalie de Bronz.

De asemenea, elevul fruntaș Alexandru Murgoci a mărturisit: „Pășind sfios în școala gimnazială am dat peste fizică, cea care urma să devină noua mea pasiune. Curiozitatea mi-a antrenat devotamentul, iar munca depusă de-a lungul anilor, într-un final, și-a spus cuvântul. Calificarea la etapa națională reprezintă o adevărată provocare, o oportunitate de a îmi pune la încercare creativitatea în rezolvarea problemelor, având totodată plăcerea să întâlnesc persoane care împărtășesc aceeași dedicare ca mine”.

Olimpiada Națională de Fizică se va desfășura la Brașov, în perioada 21-26 aprilie.