Ultimul accident care s-a produs în zona Grupă Școlar din municipiul Suceava s-a produs din cauza vitezei. Concluziile aparțin reprezentanților Poliției Rutiere Suceava în urma cercetărilor pe care le-au efectuat la fața locului. Accidentul soldat cu rănirea unui copil de 9 ani s-a petrecut imediat după ora 8. În mașina marca VW Bora se afla o familie din Bosanci și copilul minor al acestora. La volan se află tatăl, în vârstă de 45 de ani. Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, pe fondul vitezei excesive, șoferul nu a mai putut controla mașina, care a lovit o bordură și apoi s-a răsturnat pe cupolă în pâlcul de copaci de pe sensul de coborâre spre Bazar. La spital a fost transportat copilul, care a mers însoțit de mama acestuia. La Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava minorul a fost diagnosticat cu „traumatism ușor coloană dorso-lombară”. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum. Chiar și așa, a mers și el la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La locul accidentului au mers pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ. Traficul rutier în zonă a fost parțial afectat timp de zeci de minute.
Comentarii