Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a transmis premierului României o interpelare în care îi transmite acestuia ca actualul Guvern să nu mai stea „în poziția ghiocelului” în fața Comisiei Europene și să îi apere pe antreprenorii români. „Cine conduce România?”, l-a întrebat Florin Pușcașu pe premierul Ciolacu, aceasta după observațiile Comisiei Europene cu privire la plafonul până la care o microîntreprindere trebuie considerată în această categorie. Pușcașu a arătat că dacă în anul 2023 exista o singură cotă de impozitare, respectiv 1%, din anul 2024 vor fi două cote de impozit, respectiv
1% pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro inclusiv și 3% pentru microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro și până în 500.000 euro.
„Astfel, reprezentanții Comisiei Europene au cerut din nou scăderea pragului la microîntreprinderi de la 500.000 de euro la 50.000 de euro încă din acest an pentru a crește încasările la buget și a închide portițele pentru optimizarea fiscală, conform unor surse guvernamentale. După atacul fără precedent la proprietatea privată care a avut loc prin ordonanța-trenuleț din 15 decembrie 2023, cu aplicare din 1 ianuarie 2024, antreprenorii sunt hăituiți din nou”, a explicat deputatul AUR de Suceava.
El a arătat că problemele economiei au în primul rând cauze interne, respectiv problemele structurale și problemele legate de modelul de dezvoltare, care este unul inflaționist și pune accent pe consum și nu pe producție. „Creșterea de fiscalitate pentru sectorul IMM-urilor, microîntreprinderi și persoane fizice autorizate, începând de la 1 ianuarie este bomboana pe coliva economiei. Mediul de afaceri trebuie să aibă acces la capital de lucru, să poată să vină în întâmpinarea solicitărilor pe care le are statul pe diferite proiecte cu finanțare europeană, altfel va scădea și absorbția fondurilor europene”, consideră Florin Pușcașu.
El a atras atenția că firmele se vor împrumuta mai greu și cu costuri mai mari, iar dobânzile sunt strict legate de inflație. „Cei care au afaceri în derulare și care trebuie să asigure în mod nedrept mai mulți bani la bugetul statului prin creșterea fiscalității trebuie să-și asigure și supraviețuirea”, a precizat Pușcașu. El a mai adăugat că acest lucru face ca anul 2024 să fie în continuare un an de supraviețuire și nu un an de creștere și consolidare economică pentru sectorul privat, iar în anul 2025 va veni colapsul antreprenorului român. În aceste condiții, deputatul AUR de Suceava i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu să spună clar ce măsuri concrete are pentru susținerea antreprenorilor români.
Comentarii