Bucovina Rădăuți, liderul Seriei I a Ligii a III-a, a suferit miercuri după-amiază prima înfrângere din play-off. Formația antrenată de Ovidiu Murariu a cedat cu scorul de 3-1, pe teren propriu, duelul cu cea de-a treia clasată, FC Bacău. Începutul partidei a fost de coșmar pentru echipa gazdă, care s-a văzut condusă în minutul 13 cu 3-0 pe tabela de marcaj, grație dublei semnate de Gabriel Cîrstean, fost junior la LPS Suceava, și în urma golului marcat de ex-forestierul Dudu Drugă. Rădăuțenii n-au reușit până la final decât să reducă din handicap prin Iosif Netbai, în prima parte a reprizei a doua.
În celălalt meci din etapa a VII-a, CSM Bacău a dispus cu 2-1 de Știința Miroslava.
Cu două etape înainte de finalul play-off-ului, ierarhia se prezintă astfel: 1. Bucovina Rădăuți – 42 de puncte; 2. CSM Bacău – 38 de puncte; 3. FC Bacău – 36 de punte; 4 Ștința Miroslava – 33 de puncte.
În runda următoare, sâmbătă, 10 mai, Bucovina va evolua tot pe Municipal, împotriva celor de la CSM Bacău.
Într-o partidă din play-out-ul Seriei I, Șomuz Fălticeni a trecut cu 2-0, pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, de CSM Vaslui. Au înscris Edi Julei, în minutul 27, din penalty, și Ionuț Plămadă, în minutul 53. În urma acestui succes fălticenenii au urcat pe prima poziție în clasament, având cu două puncte mai mult decât CSM Vaslui.
Comentarii