Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a semnat, miercuri, autorizația de construire pentru construcția rețelei de gaz metan în comunele Vadu Moldovei și Preutești. Gheorghe Flutur a precizat că proiectul presupune construcția unei rețele de 124,7 kilometri, cu o durată de execuție a lucrărilor de 36 de luni. „În cadrul proiectului se construiește o stație de reducere a presiunii (SRM) pentru reducerea presiunii de la 40 de bari la 6 bari, adică trecerea din magistrală într-o rețea secundară de consumatori”, a explicat Flutur. El a ținut să reamintească faptul că nu mai puțin de 59 de primării din județul Suceava au astfel de proiecte pentru aducțiunea de gaz metan. Președintele CJ Suceava a arătat că primele lucrări pentru construcția noilor rețele de gaz metan au început deja în comuna Adâncata și urmează și celelalte localități. Gheorghe Flutur a declarat că marele câștig al acestor proiecte este acela că populația va avea o sursă alternativă de încălzire.