Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, în a doua zi de Paște, la lansarea candidatelor PNL pentru funcțiile de primar în comunele Capu Câmpului și Berchișești. Gheorghe Flutur a precizat că la Capu Câmpului, „campioana noastră”, actuala primăriță Marcela Bârsan, este cea care la alegerile din 2020 a obținut cel mai mare scor din județ, cu peste 82% pentru PNL. Lansarea candidaturii pentru un nou mandat al primarului din Capu Câmpului a avut loc în prezența a câteva sute de persoane, la eveniment participând și senatorul PNL Daniel Cadariu, administratorul public al Consiliului Județean Suceava, Irina Vasilciuc, dar și consilierul județean Gheorghe Niță. În cuvântul său, Gheorghe Flutur a ținut să evidențieze faptul că Marcela Bârsan are foarte multe realizări de excepție, Capu Câmpului fiind o comună care are apă, canalizare, drumuri modernizate, o școală modernizată și una în construcție, un sediu nou de primărie, iar în momentul de față a intrat în linie dreaptă cu proiectul de gaz metan pentru întreaga localitate. „Este o primăriță de nota 10 a PNL”, a spus Gheorghe Flutur.

Tot în a doua zi de Paște, Gheorghe Flutur a fost prezent și la lansarea candidatei PNL pentru Primăria Berchișești, Georgiana Tabarcea. La eveniment au fost prezenți foștii miniștri Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu, precum și administratorul public Irina Vasilciuc și consilierul județean Gheorghe Niță. „Tânăr jurist, familistă și extrem de curajoasă, Georgiana Tabarcea a adus în jurul ei peste 300 de oameni la evenimentul de lansare a candidaturii. Echipa de consilieri este formată din foarte mulți tineri, antreprenori, profesori, oameni întorși din diaspora, dornici de dezvoltarea localității Berchișești, ca localitate la Autostrada Nordului și la câțiva km de Autostrada Moldovei A7”, a spus Gheorghe Flutur. În final, el a ținut să sublinieze faptul că „și doamnele pun umărul la consolidarea administrației publice liberale. Dorim ca modelul de succes de la Capu Câmpului să treacă apa Moldovei și la Berchișești”.