Ultimul modul din acest an școlar începe miercuri, 8 mai, odată cu revenirea elevilor și preșcolarilor din vacanța de primăvară. Al cincilea modul cuprinde perioada 8 mai 2024 - 21 iunie 2024, după care urmează vacanța mare, până pe 9 septembrie.

Majoritatea elevilor intră în vacanța de vară pe 21 iunie, însă fac excepție cei din clasa a VIII-a, care încheie cursurile pe 14 iunie, și cei din clasa a XII-a, care finalizează anul școlar pe 7 iunie.

În județul nostru, aproape 114.000 de preşcolari şi elevi suceveni se întorc la cursuri de miercuri, 8 mai.

Pentru o parte dintre aceștia urmează o serie de examene importante.

Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine o serie de evaluări în luna mai, testări organizate pentru a surprinde stadiul de pregătire al fiecărui elev, evoluția lui, dacă şi unde sunt probleme la nivel de şcoală sau de clasă.

21.000 de școlari din județ ar urma să fie antrenați în aceste examene.

Evaluările naţionale de la aceste clase ar urma să aibă loc între 13 și 29 mai, potrivit calendarului propus de Ministerul Educației.

Primii testați vor fi elevii de clasa a II-a. Aceștia vor susține pe 13 și 14 mai evaluarea la Limba română, scris și citit, iar la Matematică şi Ştiinţe ale naturii pe 16 mai.

De asemenea, evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 25 – 28 iunie.

Pentru absolvenții de liceu, examenul de bacalaureat este programat între 17 iunie și 5 iulie. Probele scrise încep 1 iulie.