Primăria și Consiliul Local Liteni vor organiza vineri, când creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, mai multe evenimente și manifestări de amploare pentru cetățenii acestui oraș și nu numai. „Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Și în orașul Liteni, vineri, 10 mai 2024, așa cum ne-am obișnuit de mulți ani, vom organiza manifestări ce au devenit deja o tradiție”, a spus primarul Tomiță Onisii. El a spus că manifestările vor începe după sfânta liturghiei oficiată în biserici, de la ora 12:30, cu sfințirea apei la Izvorul Tămăduirii. Aici, preoții din parohiile din Liteni vor oficia o slujbă pentru sfințirea apei. Evenimentele din această zi vor continua pe stadionul „Ionel Pintiliescu” cu un program artistic susținut de artiști locali, dar și de mulți invitați din județ și din țară. „Vă aștept în număr cât mai mare pentru a ne bucura de această sărbătoare”, le-a transmis Tomiță Onisii locuitorilor orașului Liteni.
Programul artistic oferit de Primăria Liteni va conține spectacole susținute de Ansamblul Izvorașul din Liteni, condus de Costică Stăuceanu, Andreea Petrariu, Ansamblul „Flori Vicovene” din Vicovu de Sus, cu interpreta Liliana Ursache, Ansamblul ”Plaiurile Hârtopului” din Hârtop, condus de instructor Ciprian Hrețcan, Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Izvoraşul” al Casei de Cultură Liteni (coregrafia - maestrul Costinel Leonte, conducerea artistică - prof. Dan-Ilie Matachi), Ansamblul folcloric „Plaiurile Pojorâtei” din Pojorâta, îndrumător instructor Gogu Străjer, interpreta Nicoleta Hafiuc, Fetele din Botoșani, Ansamblul Artistic ”Ciprian Porumbescu”, condus de managerul Sorin Filip și prof. Cristi Ruscior, Cătălin Bîrsan, Mihai Gostiuc, Daniel Sabie, Dan-Ilie Matachi, alături de interpreta Simona Matachi. Evenimentul de vineri de la Liteni se va încheia cu un concert extraordinar al interpretei Mira, care va urca pe scenă în jurul orei 21:00.
Comentarii