Doi pacienți aflați în stare critică, victime ale accidentului rutier de miercuri, de la Fălticeni, au fost transferați joi simultan de la Suceava la București cu o aeronavă SMURD Bombardier Learjet 75. Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a transmis un comunicat conform căruia o astfel de misiune a fost executată în premieră. „Este pentru prima dată când Inspectoratul General de Aviație al MAI execută o misiune pentru transferul simultan a doi pacienți critici, cu ajutorul avioanelor din dotare”, se subliniază în comunicat.
La bordul aeronavei s-au aflat echipe medicale din cadrul UPU-SMURD București, care au preluat de la Suceava o femeie și un bărbat aflați în stare critică, în urma producerii unui accident rutier.
Echipajul avionului a reușit să-i transporte pe cei doi pacienți la București în 40 de minute, unde au fost predați în siguranță medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență București.
„Intervenția echipajului avionului reprezintă un pas important în ceea ce privește creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor în domeniul asistenței medicale de urgență, chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Efortul coordonat al colegilor noștri demonstrează încă o dată eficiența sistemului integrat de urgență din țara noastră”, se mai arată în comunicat.
Comentarii