Două femei și un bărbat au ajuns la spital în urma accidentului care s-a produs miercuri pe E 85, zona de intrare în Fălticeni dinspre Bunești. Accidentul s-a produs după ce un șofer a pătruns brusc cu autoturismul VW pe contrasens, lovind o Dacia Duster care rula regulamentar. Accidentul s-a produs în jurul orei 13.30, pe strada Sucevei, porțiunea de intrare în Fălticeni dinspre Suceava.

Din cercetările poliției rezultă că șoferul unui VW cu numere de Neamț, care circula pe sensul dinspre Suceava spre Fălticeni, a pătruns pe sensul opus de mers, lovind puternic Dacia condusă regulamentar de o femeie.

Echipajele medicale i-au preluat de la fața locului pe cei doi șoferi implicați și pe încă o femeie, pasageră în autoturismul VW cu numere de Neamț.

Primele investigații medicale au indicat că cea mai serioasă leziune a fost suferită de șoferița Daciei, care avea o fractură de cot.

Toți cei trei răniți au ajuns întâi la Spitalul Fălticeni, dar au fost transferați ulterior la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații suplimentare.

Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu aparatul etilotest și nu erau băuți.