Din echipa cu care Lucian Harșovschi vrea să se ocupe de administrația locală în următorii patru ani, în calitate de primar, împreună cu membrii Consiliului Local, face parte și Amedeia Vițega, inginer și expert programe și proiecte la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava.

„Ami”, cum îi spun majoritatea celor care o cunosc, este voluntar la două asociații din Suceava, una dintre ele având ca scop respectarea demnității umane, promovarea egalității de gen, prevenirea excluziunii sociale și prevenirea violenței asupra femeilor și copiilor.
Împreună cu alte colege de ale ei, este inițiatoarea campaniei DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă, prin care trage un semnal cu scopul de sensibilizare a populației pentru a lupta împreună împotriva violenței domestice.
“Consider că implicarea civică este o responsabilitate a noastră, a cetățenilor. Societatea civilă joacă un rol esențial în apărarea drepturilor omului și în promovarea valorilor democratice.

Colaborăm cu politicienii, adesea ridicându-le la fileu problemele care apar, pentru ca împreună să găsim o rezolvare pentru binele comun și pentru a contribui la dezvoltarea societății. Este ușor să stai deoparte și să aștepți ca alții să facă aceste lucruri, doar reproșând că rezolvarea problemelor durează prea mult sau că soluțiile găsite nu sunt optime.
Din 2017 sunt membră a Partidului Național Liberal Suceava, iar din 2022 sunt consilier județean, parte a echipei de la CJ Suceava.
Îl susțin pe Lucian Harșovschi pentru că are multă experiență în administrație, are multe proiecte derulate care necesită continuitate, este un om de echipă și sunt ferm convinsă de eficiența și eficacitatea cu care administrația locală își va îndeplinii atribuțiile și va oferi servicii de calitate locuitorilor, contribuind la dezvoltarea durabilă a orașului nostru”, spune Amedeia Vițega, care are o vastă experiență și în domeniul televiziunii, unde a lucrat 25 de ani.

 


Bucuros să o aibă în echipă, Lucian Harșovschi, care candidează la funcția de primar al Sucevei din partea PNL, afirmă:
„Îi mulțumesc Amedeiei pentru încrederea oferită în momentul în care a decis să se alăture echipei! Sunt sigur că alături de echipă, vom reuși să continuăm proiectele începute și vom reuși să aducem schimbarea de care are nevoie Suceava, prin noi proiecte”.