Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat vineri șantierele de drumuri din județ, în special pe axialul Suceava – Iași. „Vineri dimineața am fost pe drumul județean care leagă Suceava de Liteni - Moara și Berchișești. Vestea bună este că s-a aplicat peste tot un strat de binder, eliminând astfel praful care a creat disconfort locuitorilor. Se toarnă acum al doilea strat de uzură, iar pentru o aderență mai bună se pune o plasă de aderență, o membrană specială, între stratul 1 și stratul 2”, a precizat Flutur. El a arătat că deja se lucrează la finisaje, fiind finalizată inclusiv zona podului de la Liteni - Moara. Președintele CJ Suceava a spus că și drumul spre Zaharești este în stadiu avansat, iar în prezent, constructorul își concentrează forțele în Stroiești pentru finalizarea asfaltării.
Gheorghe Flutur a făcut referire și la lotul Suceava - Ipotești - Bosanci - Udești - Liteni - Dolhasca, precizând că mai este foarte puțin de lucru în centrul comunei Bosanci. „În două-trei zile se va turna primul strat de asfalt și acolo, iar drumul axial prinde contur. Trebuie să recunosc că a fost o concentrare mare de forțe în această perioadă, recuperând mult din termenele inițiale. Acum aceste drumuri județene sunt artere moderne de circulație, cu șanțuri și lucrări de artă, uneori arătând mai bine decât drumurile naționale”, a declarat Flutur.
El i-a asigurat pe cetățenii din localitățile de pe aceste trasee de drumuri județene că, în cel mai scurt timp, se va circula în condiții normale pe rutele Suceava - Dolhasca, precum și Suceava - Moara - Zaharești - Vâlcele - Dărmănești.
Comentarii