Administratorul unui restaurant din Cârlibaba a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu Suceava pentru deversări de ape uzate în râul Bistrița. Controlul s-a derulat zilele trecute în baza unei semnalări trimisă de o persoană care a sesizat aceste ilegalități. În urma verificărilor s-au impus măsuri de blindare/blocare/dezafectare a conductelor de evacuare a apelor uzate astfel încât să se stopeze/evite scurgerile de ape uzate în râul Bistriţa. Mai mult, s-a constatat că firma nu avea autorizaţie de mediu. În aceste condiții, comisarii Gărzii de Mediu Suceava au aplicat o amendă în valoare de 60.000 lei. În plus, au dispus sistarea activităţii de cazare în unitatea respectivă până la obţinerea autorizaţiei de mediu.
Administratorul unui restaurant, amendat pentru deversări de ape uzate în râul Bistrița

Pe aici erau deversate apele uzate în râul Bistrița
Comentarii