O mamă și trei copii minori, de 11, 14 și 15 ani, au ajuns miercuri după amiază la spital în urma unui accident care a avut loc pe drumul județean 209G, în zona localității Falcău, comuna Brodina. Femeia originară din Bilca, în vârstă de 40 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca VW Golf, iar la un moment dat a adormit la volan. Mașina a intrat pe contrasens, iar apoi a lovit un cap de pod, unde s-a și oprit. La fața locului au ajuns două echipaje SMURD și un echipaj SAJ, care i-au preluat pe cei patru răniți și i-au transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. Din primele estimări rezultă că rănile erau destul de ușoare. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, dar chiar și așa i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.