Impact între două autovehicule în dimineața zilei de sâmbătă 10 august. Un bărbat care se afla la volanul unui autoturism marca VW și care circula pe drumul european 85, dinspre Vadu Moldovei spre Drăgușeni, a intrat într-un autoturism marca BMW, care era staționat în afara carosabilului. Șoferul care a provocat coliziunea a fost găsit de echipajele medicale în stop cardio-respirator, motiv pentru care a fost nevoie de manevre de resuscitare. Echipajele medicale sosite la fața locului au reușit să îl scoată din stopul cardio-respirator și l-au predat unui echipaj de la ambulanță în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Soția sa, care se afla pe bancheta din dreapta, le-a spus polițiștilor că bărbatului i s-a făcut rău la volan înainte de impact. Femeia a suferit și ea un atac de panică, dar după ce a primit îngrijiri medicale a refuzat transportul la spital. În BMW nu se afla nici o persoană în momentul impactului, iar șoferul care a provocat accidentul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au luat probe de sânge la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Comentarii