În războiul declarațiilor dintre PSD și PNL, partide aflate la guvernare în coaliție, dar și în competiție electorală în vederea alegerilor din toamnă, a intrat și deputata PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi.

Mirela Adomnicăi a transmis un comunicat de presă, prin care îi acuză pe deputații liberali că îl critică pe președintele ales al administrației județene, Gheorghe Șoldan, „deși acesta va prelua mandatul abia peste două luni”, în condițiile în care ea consideră că județul a fost „abandonat după alegerile din 9 iunie de președintele încă în funcție al Consiliului Județean Suceava și încă președinte al PNL Suceava, Gheorghe Flutur”.

„Acum aproximativ trei săptămâni, când Gheorghe Șoldan s-a zbătut să găsească o soluție pentru a rezolva problema gravă de la Solca, acolo unde un oraș întreg a rămas fără apă potabilă și menajeră, nu v-am auzit, nu v-am văzut. Nici pe dl. deputat Ioan Bălan, nici pe dl. deputat Bogdan Gheorghiu. Atunci nu vă îngrijora situația județului, nu vă păsa de locuitorii lui? Sau știați foarte bine că cel care ar fi trebuit să intervină era tocmai președintele vostru, Gheorghe Flutur, care, ce să vezi, dispăruse de la conducerea Consiliului Județean”, a afirmat deputata PSD.

Aceasta spune că, dintr-un comunicat de presă remis de deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, ar reieși că acesta a aflat „abia din campania electorală a dlui. Șoldan” că una dintre cele mai mari probleme ale județului este aceea că zeci de mii de suceveni sunt plecați la muncă în străinătate, departe de familiile lor.

„Nu, dle Bălan, acest adevăr trist nu îl afli discutând doar cu <diverși cetățeni>, așa cum, cu aroganță, lăsați de înțeles în comunicatul dvs.. Este o rană sângerândă a județului nostru, care se clasează pe primul loc din România la numărul de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ce paradox. Liberalii vorbesc despre <promisiuni tip cornul abundenței răsturnat peste județul Suceava>, când tocmai la asta s-a rezumat administrația lui Gheorghe Flutur. Promisiuni peste promisiuni. Proiecte peste proiecte. Mii de articole, știri în presa locală. Și atât. Un <bum> care a făcut fâs. Și mai zice, dl. Bălan, de <vremea decontării>, care va veni în viitoarea campanie electorală la Consiliul Județean. <Decontarea> vine mult mai devreme, dle deputat Bălan. Sunt convinsă că după preluarea mandatului de către dl. Gheorghe Șoldan, vor fi multe întrebări privind modul dezastruos în care s-a făcut administrație în acest județ”, a declarat Mirela Adomnicăi.

Ea consideră că la aceste întrebări va trebui să răspundă Gheorghe Flutur sau, „dacă dumnealui va fi în continuare preocupat să prindă o funcție la Capitală”, le sugerează deputaților Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu să se pregătească „să-i ia din nou apărarea”.

„Știu, e o misiune ingrată pentru domniile voastre, dar până la urmă, el v-a ținut ocupate scaunele de deputați. Măcar atât îi datorați. Văd că ați preluat și minciuna dlui. Bogdan Gheorghiu din campania electorală cu oamenii aduși cu autocarele de PSD la mitingul AUR. Știți foarte bine care este singurul partid care are nevoie să-și aducă oamenii cu autocarele, de la lansarea candidaților PNL Suceava, când a venit dl. Ciucă în centrul municipiului Suceava. În schimb, ceea ce nu este o minciună, dar vreți să pară așa, este cheltuirea celor două milioane de euro din bani publici de către partidul dumneavoastră pentru a-i pune chipul <primului ostaș al PNL> pe mii de panouri de-a lungul drumurilor naționale din România. Sincer, și o știm cu toții, dl. Nicolae Ciucă e un ostaș <rănit> grav în sondaje. Nici măcar o carte cu o promovare de două milioane de euro nu-l va face bine până la alegerile prezidențiale. Și toată risipa de bani publici pentru o carte care va zăcea plină de praf, alături de alt <bestseller>, <Pas cu Pas>, prin bibliotecile sediilor PNL din țară. Așa cum s-a așezat praful pe multe dintre proiectele anunțate cu surle și trâmbițe ani la rând de președintele Gheorghe Flutur, un alt <ostaș rănit> pe 9 iunie, care a fugit din prima linie și v-a lăsat pe dumneavoastră, dle Bălan, dle Gheorghiu, să încasați. Cât mai îndurați?”, întreabă retoric deputata PSD Mirela Adomnicăi.