Un bărbat în vârstă de 34 de ani, care executa lucrări la un șanț de apă și canalizare în Siret, a fost surprins, sâmbătă, de un mal de pământ care s-a prăbușit. Pompierii militari au intervinit cu două autospeciale dotate cu echipament specific și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru extragerea acestuia. Potrivit informațiilor furnizate de pompierii militari, aceștia au asigurat zona și au lucrat aproximativ trei ore pentru extragerea bărbatului care se află în stare de semiconștiență.
După ce a fost scoasă de sub pământ de către pompieri, victima a fost predată unui echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță.
Pacientul este stabil și va fi transportat la UPU Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.„Inițial, bărbatul a fost acoperit de pământ până la nivelul capului”, au comunicat salvatorii.
Comentarii