Un tânăr din Gura Humorului a fost țepuit de un escroc, care i-a vândut un telefon mobil contrafăcut. În cursul lunii august, acesta a observat un anunț pe OLX despre vânzarea unui telefon marca Samsung Galaxy S24 Ultra Titanium Black. Acesta a fost interesat de produs și a luat legătura cu vânzătorul ”Alexandru Marcu” prin intermediul mesageriei aplicației de internet a celor de la OLX, iar ulterior și prin aplicația WhatsApp. Pentru a fi mai convingător, vânzătorul i-a spus că se vinde în cutia originală și că telefonul a fost achiziționat de pe eMag contra sumei de 5.899,99 de lei. Pentru a fi cât mai convingător, i-a trimis fotografia unei facturi ”eMag” din 25 iunie.

Humoreanul a decis să cumpere telefonul. Marfa i-a venit la domiciliu pe 28 august, iar după numai câteva zile s-a defectat. A mers pentru a-l repara la un service GSM, iar specialistul care a verificat telefonul i-a transmis că acesta este o replică bine realizată. Humoreanul a încercat să-l contacteze pe vânzător, dar acest lucru nu a mai fost posibil. Acum, tânărul din județul Suceava a depus plângere la Poliție, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune.