În luna octombrie, s-a desfășurat la nivel național a XII-a ediție a proiectului „Armata în școli”, activitate la care au participat și elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung.
Ștefăniștii, alături de studenți ai academiilor militare sau ai școlilor de maiștri, reprezentanți ai Centrelor Militare Județene și ofițeri, au prezentat elevilor din județele Suceava, Iași, Bacău, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Vaslui și Botoșani semnificația zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei, oferta educațională a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, precum și informații referitoare la o carieră în Armata Română.
Tinerii au fost foarte receptivi și s-au bucurat de vizitele primite, iar elevii colegiului au profitat de timpul petrecut în școlile din localitățile unde au învățat.
„Să vizitez instituția care mi-a pus bazele educației, dar din perspectiva de elev militar, a fost o experiență inedită. M-a cuprins un val de emoții în timp ce le povesteam despre viața pe care o duc în liceu celor ce mi-au fost cândva colegi mai mici, mă priveau drept un model, nu doar un coleg mai mare.
Mă bucur nespus de mult că am avut oportunitatea de a îi îndruma să îmbrățișeze drumul pe care l-am ales și eu”, a menționat elevul caporal Alexandru Tanasă.
Prin intermediul proiectului „Armata în școli”, elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” au avut oportunitatea de a prezenta valorile, istoria și tradiția instituției, au răspuns întrebărilor legate de etapa de licean și i-au încurajat pe elevii dornici de o carieră militară să se pregătească intens pentru etapa admiterii în colegiul militar.
Comentarii