Un bărbat din satul Rotunda, oraș Liteni, a sfârșit tragic după ce a căzut de pe un pod, în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitatea de domiciliu.

Tragedia s-a produs marți, în plină zi.

În jurul orei 15.00, printr-un apel la 112, Poliția orașului Liteni a fost sesizată că la Rotunda, sub podul construit peste râul Șomuzul Mic, se află un bărbat căzut în apă, posibil decedat.

La fața locului a intervenit un echipaj de la subunitatea de pompieri Dolhasca. Personalul medical SMURD a constatat decesul lui Dumitru P., în vârstă de 53 de ani, localnic.

Polițiștii au identificat un martor care a relatat că l-a văzut pe consătean în timp ce se deplasa pe drumul comunal din Rotunda, fiind în stare avansată de ebrietate.

După toate probabilitățile, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, bărbatul și-a pierdut echilibrul și a căzut de pe podul construit peste râul Șomuzul Mic.

Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal de moarte suspectă și continuă ancheta. Din primele cercetări nu sunt suspiciuni privind condițiile în care s-a produs decesul.