Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu, care candidează pentru un nou mandat, i-a transmis o interpelare premierului României, Marcel Ciolacu, prin care vrea să afle de la acesta care sunt soluțiile concrete pentru ca românii să plătească un cost al energiei la un nivel suportabil. „Coaliția de guvernare s-a lăudat electoral că, în curând, vom fi independenți energetic, iar energia este astăzi cumpărată la un preț dublu față de Germania. Față de vânzarea Hidroelectrica, care este momentul la care această faptă se încadrează la vânzare de țară?”, l-a întrebat Florin Pușcașu pe Marcel Ciolacu.
Pușcașu a arătat că miercuri, 13 noiembrie, prețul spot al energiei electrice pe piața din București a atins cel mai ridicat nivel din acest an, indicând o creștere accentuată a costurilor pentru consumatorii din România. Deputatul AUR a precizat că având o valoare medie de 1.593 lei/MWh pentru întreaga zi, prețul a înregistrat o majorare de 19% față de ziua anterioară.
„Scăderea temperaturilor a determinat o creștere a cererii de energie electrică. În același timp, producția internă din surse regenerabile se confruntă cu o perioadă de scădere. Producția hidro este redusă, iar energia generată de turbinele eoliene și panourile fotovoltaice a înregistrat valori sub așteptări. Comparativ, prețurile în Europa de Vest sunt semnificativ mai mici – Germania înregistrează un preț de 150 euro/MWh, iar în Europa Centrală, Cehia și Slovacia înregistrează prețuri de 159, respectiv 235 euro/MWh. Această situație complexă de pe piața energetică românească ridică îngrijorări privind sustenabilitatea costurilor și necesitatea de investiții suplimentare în infrastructura de energie regenerabilă și măsuri de eficiență energetică pentru a reduce dependența de importuri”, a explicat Pușcașu. El a mai spus că în tot acest context prim-ministrul Marcel Ciolacu anunță vânzarea Hidroelectrica și invită investitorii străini să o cumpere.
„Hidroelectrica, această resursă a României, ar trebui să fie un pilon al independenței noastre energetice și economice. Totuși, astăzi vedem cum guvernul nostru alege să ofere această bogăție, acest simbol al puterii naționale, investitorilor străini.
Nu suntem împotriva investitorilor străinilor. Dar o resursă vitală precum Hidroelectrica este scoasă la mezat, trebuie să ne întrebăm: cine beneficiază cu adevărat? Oare această decizie aduce un viitor mai bun pentru copiii noștri? Ne amintim ce s-a întâmplat cu Petrom, când bogățiile noastre au ajuns să fie gestionate din afară, iar românii au rămas să suporte prețul deciziilor luate de alții. Istoria nu ar trebui să se repete. România merită lideri care să gândească pe termen lung, să protejeze și să întărească resursele naționale”, a declarat deputatul AUR de Suceava.
El consideră că acum ar fi momentul ca românii să facă un angajament real față de suveranitate. „Este momentul să spunem că resursele noastre esențiale nu sunt de vânzare. România trebuie să rămână puternică, suverană și resursele ei trebuie să aducă un viitor mai bun pentru copiii noștri”, a mai adăugat Florin Pușcașu. În final, acesta l-a întrebat pe premierul Marcel Ciolacu „care este momentul când se îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de trădare de țară și dacă după Petrom, Hidroelectrica, ce ar trebui să mai urmeze pentru ca procurorul general să se autosesizeze”.
Comandat de OJ AUR Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF 11240014
Comentarii