Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a prezentat serviciile studenților Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Specialiștii în fiscalitate din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava Marilena Baciu și Oana Violeta Apetrea au fost prezenți miercuri în fața unui număr semnificativ de studenți suceveni, cea mai mare parte a acestora fiind de la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri. Alături de aceștia au fost prezenți prodecanii acestei facultăți, Marian Socoliuc și Mariana Lupan, și cadrele universitare Anișoara Apetri, Lucia Moroșan-Dănilă, Anatol Melega și Irina Cibotariu.

În cadrul întâlnirii, specialiștii în finanțe au răspuns întrebărilor adresate de studenți și au transmis informații în special despre serviciile electronice oferite de ANAF, prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale. De asemenea, angajații ANAF au susținut în fața studenților prezentări menite să susțină integrarea optimă a tinerilor pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal. „Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este cel de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.

ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesară o educație fiscală timpurie și continuă”, a transmis ANAF.

În total, astfel de întâlniri cu studenții au fost organizate în mai multe universități de prestigiu din România.