Echipajul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, format din elevele Teodora Dominte, Paula Mariana Pușcaș și Teodora Stigleț, a obținut premiul al III-lea la concursul de istorie „1 Decembrie – Ziua Națională a României”, la secțiunea colegii militare.

Pe parcursul competiției, echipajul elevelor, coordonat de profesorul Petrică Ciocan, s-a descurcat bine și a demonstrat un nivel bun al cunoștințelor din domeniu.

„Istoria nu reprezintă doar o materie pierdută în orar printre multe altele, ci o componentă esențială în dezvoltarea culturii fiecăruia dintre noi și în cunoașterea poporului de care aparținem.

Mă bucur că alături de colegele mele și cu sprijinul domnului profesor am reușit să descoperim frumusețea și amplitudinea istoriei, dar și să ne demonstrăm că, muncind, putem obține rezultate frumoase. Orice mic succes contribuie, în timp, la realizarea unor obiective mărețe”, a arătat elevul sergent Teodora Dominte.

Concursul, ajuns la ediția a XV-a, a fost organizat de către Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” și s-a desfășurat în perioada 16-17 noiembrie, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.