La finele săptămânii trecute, Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești a găzduit întâlnirea bibliotecarilor școlari, a profesorilor documentarişti şi a responsabililor cu structurile info-documentare din școlile județului nostru.

Cercul bibliotecarilor a vizat mai multe teme, aliniate misiunii propuse pentru acest an, și anume optimizarea accesului la resurse info-documentare pentru dezvoltarea educației preuniversitare.

”Ne-am bucurat de o activitate cu o putere formativă incredibilă, cu impact valoros și validate de către elevi prin implicarea activă în jocul învățării”, a transmis prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD ”George Tofan” Suceava, coordonator biblioteci școlare/CDI.

Programul activității metodice a inclus prezentări, ateliere transdisciplinare, momente artistice susținute de către elevi, dar și de către profesori, expoziția „Culoare și pasiune” și vizită documentară la muzeul tradițional bisericesc ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdănești.

Din orarul zilei: prezentarea bibliotecii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bogdănești (bibliotecar Marcela Pavăl), „Istoria tricolorului” (prof. documentarist Mattyllena Boicu), ateliere transdisciplinare (”Biblioteci școlare/CDI – durabile”; „Arc peste timp – locuri, oameni și fapte prin ochii copiilor - trecut și prezent”; „Bogdănești file de istorie” - prof. coordonator istorie Dănuț Mitocariu Nicăi; „La pas prin Bogdănești” - prof. coordonator Mihaela Acatrinei; „Personalități locale” - prof. Nicoleta Ursuțu), ateliere transdiciplinare („Mâini dibace la bibliotecă”; Prezentarea Clubului de robotică CODE KIDS – Echipa Exploratorii; „Sistem automatizat de Monitorizare și irigare a plantelor”; „Rezolvarea abandonului animalelor fără adăpost”).

Momente artistice au fost oferite de către elevi și de Grupul vocal „Paraschevi” al cadrelor didactice, coordonator pr. Maricel Ursuțu.

”Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru organizare, prezență, implicare și atmosfera deosebit de plăcută pentru o școală frumoasă, cu o bibliotecă vie. Îi mulțumim pentru sprijin deosebit doamnei inspector școlar IȘJ Suceava - prof. Mihaela Acatrinei și domnului prof. Traian Alin Pușcă, director CCD <George Tofan> Suceava. Pentru dedicare și susținere mulțumesc doamnei director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bogdănești - prof. Ursuțu Nicoleta, colegei noastre care a conceput și realizat exemplar proiectul acestui cerc - bibliotecar școlar Pavăl Marcela, împreună cu prof. documentarist Mattyllena Boicu, de la Colegiul Tehnic <Mihai Băcescu> Fălticeni. Pentru o colaborare excelentă mulțumim domnului primar Sopon Cristian Florin, pentru popas de suflet și accentul pus pe conștientizarea modelelor oferite de înaintașii localității îi suntem recunoscători preotului Maricel Ursuțu de la biserica și muzeul tradițional bisericesc <Pogorârea Sfântului Duh> din Bogdănești. Pentru starea de bine și susținerea generoasă, pentru al treilea an consecutiv, cu alte 50 de stick-uri cu un conținut valoros pentru noi, mulțumim Asociației Institutul Bucovina și domnului Ion Mihail Spînu – expert-conservator al Ministerului Culturii, reprezentați prin coordonator programe Raluca Tîmpescu și consilier vocațional Luca Manuela. Aducem mulțumiri și Bibliotecii USV, reprezentată prin bibliotecar Anișoara Budui, tuturor profesorilor din această școală care au generat învățare, colegilor noștri prezenți, într-un număr atât de mare, atât în online, cât și fizic, dar și tuturor elevilor care ne-au convins că biblioteca lor este un spațiu viu, suportiv, durabil.

Vă mulțumim și vă felicităm!”, a mai transmis prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD ”George Tofan” Suceava.