La Muzeul Național al Bucovinei, în Sala Parter a Muzeului de Istorie, va avea loc vineri, 7 februarie 2025, la ora 13:00, vernisajul expoziției personale a artistei Camelia Sadovei – „Labyrinth 2.0”.
Prezintă criticul de artă prof. dr. Iulian Bucur. Expoziția de față este rezultatul rezidențelor artistice din Italia - Florența și Roma - și cuprinde o selecție de 54 de lucrări de pictură și grafică, realizate în ultimii patru ani.
Reunite sub genericul de „Labyrint 2.0”, lucrările reprezintă „o explorare autentică a marilor structuri mitologice și arhetipale care definesc conștiința și cultura generală a umanității” (prof. univ. dr. Cristian Nicolae Ungureanu) și propun un traseu imaginar asupra locurilor și personajelor descoperite în drumul inițiatic al transformării profesionale și spirituale a artistei.
Expoziția beneficiază și de un catalog „Camelia Sadovei. Labyrinth 2.0”, tipărit la editura „K.A. Romstorfer” a Muzeului Național al Bucovinei. Expoziția este deschisă în perioada 7 februarie - 2 martie 2025. Program de vizitare: 9:00-17:00. Luni este închis.
Comentarii