Administrația locală deschide, de la 1 mai, stadionul Areni pentru sucevenii care vor să facă mișcare. Accesul publicului pe pista de alergare va fi permis de luni până sâmbătă inclusiv, în intervalul orar 07.00-21.00. Programul se va modifica în funcție de jocurile amicale și oficiale de fotbal.

Potrivit regulamentului aprobat, când plouă și pista este udă accesul publicului nu este permis. De asemenea, sunt interzise intrarea în incinta stadionului cu băuturi alcoolice, intrarea pe pista de alergare cu role, biciclete, trotinete sau alte mijloace de transport, accesul cu animale de companie și alergatul pe terenul cu iarbă, inclusiv pe peluze.