Comunitatea educațională din Fălticeni este în doliu după trecerea în neființă a uneia dintre cele mai respectate figuri ale învățământului local, profesoara Ana Dascălu. Ajunsă la venerabila vârstă de 92 de ani, profesoara de chimie a zeci de generații de elevi s-a stins din viață în dimineața zilei de miercuri, în propria locuință, înconjurată de familie.

După o viață dedicată educației și formării tinerilor, Ana Dascălu a trăit ultimele trei decenii în liniștea și bucuria oferite de familie, alături de copiii săi, Mihaela și Dan Dascălu - ei înșiși profesori distinși în peisajul educațional din Fălticeni, din țară și străinătate, dar și de nepoți și strănepot.

În mod simbolic, numele Anei Dascălu părea predestinat pentru o carieră în învățământ, carieră pe care a onorat-o cu profesionalism, exigență, echilibru și o profundă dragoste pentru meserie și pentru elevi. A fost, fără exagerare, un dascăl adevărat, un model pentru colegi și pentru generațiile de tineri care i-au trecut prin mâini.

 

De la Fălticeni, la Cluj-Napoca și înapoi

 

Născută în anul 1932, la Fălticeni, Ana Dascălu și-a urmat studiile tot în orașul natal, încheindu-le la Școala Medie Tehnică în 1953. În același an, s-a înscris la Facultatea de Chimie din cadrul Universității „Victor Babeș” din Cluj-Napoca. După finalizarea studiilor universitare, dragostea pentru locurile natale și dorința de a-și practica meseria aproape de familie au readus-o la Fălticeni. A debutat în carieră în anul 1957, la Liceul Nr. 2, cunoscut astăzi ca fiind Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, unde a predat timp de 19 ani. Pentru o perioadă, i-a fost încredințată și conducerea instituției, semn al aprecierii și încrederii de care se bucura în rândul colegilor și al comunității educaționale.

În anul 1976 s-a transferat la Liceul „Nicu Gane”, unde a întregit catedra de chimie alături de alți doi profesori de marcă - Eugen Velișcu și Aspazia Mancu. Timp de două decenii a fost un pilon al prestigioasei instituții, unde și-a desfășurat activitatea până în anul pensionării, 1996.

 

O prezență marcantă în generația de aur a învățământului

 

Orele de chimie ale Anei Dascălu se remarcau prin elocvență și rigoare. Mulți dintre foștii ei elevi își amintesc și astăzi cu recunoștință felul în care a știut să transforme o disciplină abstractă într-o pasiune vie, insuflând dragostea pentru știință și cunoaștere.

Ana Dascălu a fost un nume de referință în rândul generației de aur a profesorilor de la Colegiul Național „Nicu Gane”, alături de personalități precum Sorin Gorovei, Vasile Popa, Mioara Gafencu, Sofica Butnaru, Constantin Popa, Adrian Holban, Doina Dominte, Constantin Ilioaia, Doina Cozma, Bogdan Grigoriu, Dumitru Crăciun, Ştefan Focşa, Aspazia Mancu, Gheorghe Miserciu, Eugen Velişcu, Nicolae Bârgăoanu, Maria Măcărescu, Liliana Constantinescu. De astăzi, li se alătură, predând, simbolic, la „catedra cerească”.

Trupul neînsuflețit al doamnei profesoare Ana Dascălu este depus la capela Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Oprișeni, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 12:00, la cimitirul aceluiași lăcaș de cult.

Comunitatea educațională și locală pierde o figură luminoasă, un reper de profesionalism și demnitate. Moștenirea lăsată de Ana Dascălu va dăinui în memoria colectivă a celor care i-au cunoscut înțelepciunea, harul și pasiunea pentru educație.